fbpx

Blog

Vitamina C – ingredientul cu multiple beneficii

Un ten impecabil este, fără îndoială, un atribut de dorit în special pentru femei. În unele culturi, cum ar fi în Asia, obsesia pentru o piele cât mai albă a evoluat mult, trecând de la frumusețe la un semn de clasă socială și reprezentând sofisticarea, inocența, feminitatea și statura socială superioară. Pentru a obține acest efect de luminozitate, producătorii de cosmetice utilizează ingrediente active, cum ar fi vitamina C, care este nu numai un inhibitor al melaninei, ci și un agent care reduce efectele de hiperpigmentare instalate la nivelul pielii.

Cunoscută pentru proprietăţile antioxidante, vitamina C are multiple beneficii pentru sănătatea organismului nostru, și totodată are efecte extraordinare pentru piele. Însă, cu cât înaintăm în vârstă, organismul nostru produce tot mai puțină vitamina C în epidermă și dermă, în special din cauza acțiunii radiațiilor solare asupra pielii.

Vitamină C are efect antirid

Vitamina C este unul dintre cele mai puternice ingrediente cu efect antioxidant, ce stimulează sinteza de colagen, ceea ce înseamnă că ajută pielea să arate tânără şi sănătoasă mai mult timp. În condițiile în care tenul nostru este agresat zilnic de factorii de mediu, fapt ce se traduce, în timp, în riduri, piele îmbătrânită prematur, ten tern şi lipsit de vitalitate, vitamina C este un ingredient ce nu trebuie să-ți lipsească din ritualul de îngrijire. În plus, vitamina C estompează petele pigmentare și semnele provocate de erupții sau acnee, protejează împotriva razelor UVB, uniformizează nuanța tenului și oferă un plus de luminozitate.

Tipuri de vitamina C

Chiar dacă eficiența vitaminei C este dovedită, rămâne totuși un ingredient extrem de instabil, care oxidează rapid, fiind sensibil la expunerea la aer şi lumină. Cea mai populară formă a vitaminei C este L-ascorbic acid, însă stabilizarea lui într-o formulă este dificil de obținut. Datorită instabilității sale, au fost dezvoltați mai mulți derivați ai acesteia pentru aplicații cosmetice, precum: sodium ascorbyl phosphate, ascorbyl palmitate, 3-O ethyl ascorbic acid, tetrahexyldecyl ascorbate, magnesium ascorbyl phosphate și ascorbyl glucoside.

Cum să o introduci în rutină de îngrijire

Este recomandat ca vitamina C să fie introdusă treptat în rutina de îngrijire a tenului, pentru a vedea cum reacționează pielea, dat fiind că vorbim de un igredient activ. De asemenea, dacă dorești să combini vitamina C cu alte ingrediente active, precum AHA, BHA, retinol, niacinamide etc., este recomandat să le introduci treptat, pe măsură ce tenul se obișnuiește cu fiecare ingredient. Dermatologii ne recomandă să aplicăm vitamina C dimineaţa, pentru că ne ajută să luptăm împotriva îmbătrânirii cauzate de radiaţiile UV, îmbunătăţind eficienţa produselor cu protecţie solară.  Prin urmare, pe lângă vitamina C, aplicarea unei creme cu SPF zilnic este esențială pentru a îngriji pielea şi a preveni îmbătrânirea prematură. Cu toate acestea, vitamina C poate fi utilizată şi seara, acest lucru ţine foarte mult de preferinţe. Unele serumuri au o textură foarte lejeră, chiar lichidă şi pot fi aplicate foarte uşor, intrând rapid în piele, astfel că este destul de simplu să le introduci în rutina de îngrijire, fie că optezi să le aplici seara sau dimineaţa.

Este totuși important să menționăm că pielea are nevoie de o mulțime de ingrediente și indiferent de cât de bine reacționează la vitamina C, acest ingredient nu este suficient pentru a reduce semnele de îmbătrânire a pielii. Îți recomandăm să alegi produse produse care să conțină și alți antioxidanți și ingrediente benefice pielii, care acționează în sinergie cu acidul ascorbic.

 

Referinte:

The Roles of Vitamin C in Skin Health

Topical Vitamin C and the Skin: Mechanisms of Action and Clinical Applications



Program Salon

  • Luni - Sâmbătă
    9:00 – 21:00
  • Duminică
    Închis

Abonează-te la newsletter

Prin subscrierea la newsletter ești de accord cu politica de prelucrare a datelor.

Contact rapid: